Clinica Repromed: Bd. Cuza Voda 29/1 Chisinau, Rep. Moldova

Spitalul Repromed +: Str. Valea Crucii 19 Chisinau, Rep. Moldova

Întreabă-ne
  • RO
  • RO
  • RU
  • ENG

Ecografia Doppler duplex color a vaselor periferice, la Spitalul Repromed+

24.03.2020
74

Ecografia-Doppler color (Duplex) are o largă utilizare în diagnosticul şi urmărirea afecţiunilor vaselor periferice, oferind vizualizarea neinvazivă a vaselor periferice, informaţii despre structura vaselor, integritatea peretelui vascular, permeabilitatea lumenului vascular şi ne permite să evaluăm datele morfologice şi cele funcţionale la nivelul vaselor periferice.

 

Cu ajutorul ecografiei-Doppler se pot diagnostica şi urmări anumite boli ale arterelor periferice:

  • arteriopatie periferică – diagnosticul precoce al aterosclerozei, urmărirea în timp a modificărilor, stenozelor, obstrucţiilor arteriale, aprecierea indicaţiei de reconstrucţie vasculară chirurgicală sau intervenţională cu cateterul
  • diagnosticul ocluziilor arteriale acute, stabilirea locului, respectiv a extensiei ocluziei.
  • diagnosticul şi urmărirea bolilor arteriale inflamatorii (arterite), ex. boala Bürger (trombangeita obliterantă).
  • urmărirea periodică a by-passului (autolog sau cu grefon), diagnosticarea complicaţiilor (hemoragii, stenoză, ocluzie).

 

De asemenea, se pot diagnostica şi urmări anumite boli ale sistemului venos periferic:

  • la nivelul sistemului venos superficial – diagnosticul bolii varicoase, stabilirea etiologiei acestuia, extensiei refluxului, urmărirea ramurilor varicoase, localizarea venelor comunicante cu sistemul venos profund: cartografierea bolii varicoase
  • evidenţierea eventualelor recidive varicoase după intervenţie chirurgicală.
  • la nivelul sistemului venos profund – diagnosticul trombozei venoase profunde acute, urmărirea recanalizării sub tratament adecvat, diagnosticul insuficienţei valvulare primare sau secundare posttrombotice.
  • evaluarea de primă intenţie a malformaţiilor vasculare.

 

Se recomandă să efectuaţi ecografie Doppler duplex color atunci când:

  • Simţiţi greutate în picioare, o durere ușoară sau severă a piciorului în timp ce vă plimbați sau urcați scările
  • Aveți răni la picioare care nu se vindecă
  • Colesterol și trigliceride crescute
  • Aveți diabet zaharat, hipertensiune, afecțiuni cardiac
  • Varice și ulcer varicos
  • Crampe musculare la nivelul coapselor sau gambelor
  • Intervenție chirurgicală asupra pelvisului sau membrelor inferioare

Nevoie de terapia compresivă cu ciorap de compresie etc.

Ce este ecografia Doppler a arterelor carotide și vertebrale (vase brahiocefalice) ?

 

Ecografia  Doppler carotidiană se realizează la nivel cervical (în zona gâtului) pentru  examinarea arterelor carotide şi vertebrale, aducând informaţii preţioase atât despre structura peretelui vascular cât şi despre dimensiunea acestora.

 

Prin arterele carotide circulă sângele către creier. Există situații când  vasele cervicale  sunt îngustate prin  depuneri de plăci ateromatoase, ceea ce creşte riscul unui accident vascular cerebral. Prezenţa plăcilor aterosclerotice la nivelul arterelor carotide, când realizează stenoze semnificative,  cresc riscul de accident vascular cerebral, dat prin desprinderea acestora şi migrarea lor spre creier. Ecografia Doppler carotidiană poate evalua cu acurateţe riscul de accident vascular cerebral, ne poate arăta dacă există stenoze, ocluzii la nivelul vaselor  cervicale, dacă există trombi în artere sau chiar o disecție  a peretelui vasului.

 

Examinarea se recomandă la toţi pacienţii care suferă de ateroscleroză periferică a membrelor inferioare sau de cardiopatie ischemică (ateroscleroza arterelor coronare), la pacienţii cu simptomatologie neurologică, respectiv ca metodă de depistare la cei cu factori de risc aterosclerotici: fumat, hipertensiune arterială, diabet zaharat, hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie.

Ce este ecografia Duplex a vaselor renale?

 

În mod normal fiecare rinichi este vascularizat de către o singură arteră renală. În cazuri mai rare pe lângă arteră renală principala  mai există artere renale accesorii. Îngustarea (stenoza) acestor artere sau înfundarea lor (ocluzia) duce la scăderea fluxului arterial în rinichi, consecință fiind apariția ischemiei renale și ulterior a hipertensiunii arteriale și insuficienței renale.

 

Evaluarea prin ecografie a arterelor renale urmărește permeabilitatea acestor vase la anumite categorii de pacienți.

 

Ecografia Doppler renală se indică în cazul de:

  • hipertensiune arterială cu debut relativ brusc la persoane în vârstă de peste 50 de ani.
  • hipertensiune veche bine controlată prin medicaţie antihipertensivă care devine brusc incontrolabilă
  • afectarea extinsă a organelor ţintă în cazul unei hipertensiuni vechi (ochi, inimă, rinichi) – este importantă excluderea originii reno-vasculare prin stenoză de arteră renală.
  • declinul funcţiei renale neexplicabil prin alte afecţiuni, mai ales dacă apare în contextul folosirii unor medicamente care acţionează pe sistemul renin-angiotensinei.(grup enalapril)
  • atrofie renală unilaterală
  • hipokalemie inexplicabilă etc.

Ce este ecografia Doppler a vaselor abdominale şi sistemului porto-caval?

 

Acest tip de ecografie ne oferă informaţii atât despre structura vaselor, integritatea peretelui vascular, permeabilitatea lumenului arterial, relaţia vaselor cu ţesuturile înconjurătoare, cât şi despre viteza şi caracteristicile fluxului sanguin, abenţa acestuia, prezenţa unor stenoze, ocluzii.
În aceste vase cu ajutorul ecografiei Doppler se pot evidenţia plăci aterosclerotice, îngustări ale lumenului, sau dilatări anevrismale, frecvente mai ales la pacienţii hipertensivi, care pot duce la fisuri ale peretelui arterial şi hemoragie consecutivă. Ecografia Doppler aduce un beneficiu şi în patologia venoasă, în diagnosticul trombozelor de venă portă, splenică sau cava inferioară, a hipertensiunii portale.


Indicaţiile ecografiei Doppler abdominale:

  • durere periombilicală sau localizată subcostal, care apare postprandial, cu o durată de 1-3 ore, la un pacient diagnosticat cu ateroscleroză.
  • durere colicativă periombilicală sau subcostală, apărută brusc – datorită emboliei sau trombozei arterelor abdominale.
  • formaţiune pulsatilă intraabdominală – diagnosticul, urmărirea anevrismelor aortei abdominale, stabilirea indicaţiei operatorie şi urmărirea postoperatorie.
  • suspiciunea unei tromboze de venă portă, splenică, renală sau cava inferioară.

Pentru a oferi un diagnostic exact şi rapid, medicii imagiști din cadrul Spitalului Repromed+ au la dispoziție cele mai performante ecografe.

Pentru detalii și programări apelaţi la ☎ 022 955 500

Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.