Clinica Repromed: Bd. Cuza Voda 29/1 Chisinau, Rep. Moldova

Spitalul Repromed +: Str. Valea Crucii 19 Chisinau, Rep. Moldova

Întreabă-ne
  • RO
  • RO
  • RU
  • ENG

Pacienţi cu obezitate morbidă, operaţi cu succes la Spitalul Repromed+

22.03.2020
508

Chirurgia bariatrică şi metabolică (sau chirurgia obezităţii) este cea mai eficientă metodă de tratament a obezităţii, în mod semnificativ și permanent. Aceasta are ca scop atât pierderea în greutate, cât și remisia, până la vindecare, a afecţiunilor precum diabetul zaharat de tip 2, hipertensiunea arterială, diminuând riscurile grave ale altor boli asociate obezității. Acum, la Spitalul Repromed+, cu ajutorul chirurgiei bariatrice, pacienții pot scăpa de obezitate. Acest tip de intervenţie aduce nu doar kilograme în minus, ci şi schimbă radical viaţa spre bine.

Recent, în Spitalul Repromed+ au fost supuși tratamentului chirurgical doi pacienți cu obezitate supermorbidă, având aproximativ 200 kg preoperator și un IMC de 60.

La pacienți s-a efectuat Bypass gastric prin abord laparoscopic. Operaţia constă ȋn capsarea părţii superioare a stomacului, acesta fiind transformat ȋntr-un săculeţ superior de aproximativ 40-60 ml şi un stomac inferior care ulterior devine nefuncțional. Ulterior se face o anastomoză (conexiune) între această pungă stomacală și cu intestinul subțire, ocolind aproximativ 200 cm din intestin subțire.

Bypass-ul gastric va funcţiona ȋn felul următor: pacientul poate să mănânce cantităţi mici de alimente care vor fi evacuate ȋn intestinul subţire, fără, ȋnsă, a mai ajunge ȋn zonele de absorbţie maximă a acestuia. Faptul că bolul alimentar ocolește o porţiune de intestin este unul foarte benefic pentru pierderea excesului ponderal, astfel, fiind absorbite mult mai puţine calorii.

Pacienții prezintă o durere postoperatorie minimală și a doua zi sunt deja activi, se ridică din pat de singuri. Postoperator pacienții s-au aflat 3 zile în staționar și au fost externați într-o stare relativ satisfăcătoare, având o recuperare postoperatorie rapidă.

La aproximativ o lună după intervenţie pacienții prezintă o scădere ponderală de aproximativ 30 kg.

Nu lăsa kilogramele în exces să-ţi umbrească viaţa. Scăpă de obezitate şi de complicaţiile pe care aceasta le implică.

Programați o consultaţie la ☎ 022 955 500

Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.