Clinica Repromed: Bd. Cuza Voda 29/1 Chisinau, Rep. Moldova

Spitalul Repromed +: Str. Valea Crucii 19 Chisinau, Rep. Moldova

Întreabă-ne
  • RO
  • RO
  • RU
  • ENG

Spitalul Repromed+: Au luptat și au fost mai puternice decât diagnosticul de cancer de sân

17.08.2020
559

Spitalul Repromed+: Au luptat și au fost mai puternice decât diagnosticul de cancer de sân

Cancerul de sân este cea mai răspândită formă de cancer la femei atât în Republica Moldova, cât și la nivel internațional. Cu cât este depistat mai precoce, cu atât poate fi tratat mai ușor și cu rezultate mai bune.

La Spitalul Repromed+, o echipă multidisciplinară de medici este pregătită să ofere un diagnostic exact şi un tratament complex pacientelor ce suferă de afecţiuni ale glandei mamare.

Aflaţi povestea a două paciente care, după ce s-au vindecat, au decis să spună istoria lor în speranţa că ar putea servi drept o sursă de inspiraţie pentru alte femei să lupte și să fie mai puternice decât diagnosticul de cancer de sân.

Veronica, pacientă diagnosticată la 40 de ani cu cancer de sân: “Istoria mea a început pe 1 iunie 2019. Printr-o palpare banală am simțit un nodul în regiunea sânului drept. M-am adresat la dna medic chirurg-mamolog Simona Chilaru și în urma investigațiilor și a unei prime intervenții mi s-a stabilit diagnosticul de cancer mamar de gradul II. Atunci când am aflat diagnosticul am fost cuprinsă de panică, frică, plâns. Pe plan emoțional am fost foarte distrusă. Soțul și copiii au fost motivația mea cea mai mare pentru care eu am hotărât să lupt și să fiu puternică.

Au urmat șapte cure de chimioterapie, după care, împreună cu dna doctor, am decis să înlăturăm tot sânul și ganglionii. Ulterior, am luat decizia de a înlătura ambii sâni. Reconstrucția sânilor a avut loc în aceeași operație cu mastectomia. Au trecut patru luni de la intervenție, am făcut toate investigațiile necesare și totul este bine. În continuare voi urma recomandările medicului.

Femeile ce au aflat că suferă de cancer mamar, le spun să creadă cu toată ființa lor că se pot trata cu succes, să se informeze și să nu întârzie să acționeze. Să găsească putere și motivare pentru a lupta. Echipa Repromed m-a ajutat să trec peste toate obstacolele și să încep să privesc viața din nou cu optimism. I-am ascultat în tot ce mi-au spus și am ieșit învingătoare. Cancerul m-a schimbat foarte mult. Acum respir fericire.”

Elena a aflat că are cancer de sân când avea 60 de ani. Acum vorbește deschis și fără teamă despre această boală. Spune că și-a dat seama cât de important este să vii la control la timp.

“Într-o bună zi, întâmplător, am depistat că am o scurgere la sân. Imediat am apelat la medicul mamolog, Simona Chilaru. Am făcut ecografie, mamografie și toate investigațiile necesare iar medicul a decis că este nevoie de o operație urgentă pentru că era vorba de cancer. Intervenția a trecut cu succes. A fost mastectomie pe partea stângă a corpului. Sunt deja aproape doi ani de la operație și mă simt foarte bine. La fiecare trei luni fac investigațiile indicate de medicul specialist pentru a mă asigura că nu mai sunt suspiciuni de cancer.

Dragi femei, fiți atente la glanda mamară. Mergeți la controale de rutină. Acestea permit depistarea afecțiunilor înainte de apariția simptomelor. Eu cu părere de rău nu am mers la control periodic, ceea ce nu este corect. Mulțumesc totuși, că totul a fost cu succes și mă simt bine.”, povestește Elena.

 

 

Dr. Simona Chilaru, medic chirurg-mamolog în cadrul Spitalului Repromed+, cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniu: “Constatăm cu regret că numărul femeilor bolnave de cancer mamar crește în țara noastră și tumorile devin din ce în ce mai agresive. Fiecare femeie ar trebui să știe care sunt semnele și simptomele cancerului la sân, iar atunci când descoperă careva simptome patologice, să meargă să consulte un medic mamolog.”

Prin efectuarea lunară a autoexaminării sânilor, femeile pot identifica cu ușurință eventualele modificări, astfel încât să meargă cât mai curând la medicul specialist.

“Semnele sugestive ale afecțiunilor mamare, inclusiv ale cancerului de sân sunt:

  • Formațiune tumorală palpabilă la nivelul sânului, mamelonului sau axilei (sub braț)
  • Scurgere mamelonară sanguinolentă, spontan sau la palparea sânului sau mamelonului
  • Retracția sau tumefacția mamelonului
  • Eroziunea mamelonului sau a areolei mamare
  • Modificarea de formă sau volum a sânului
  • Modificarea pielii sânului – roșeața, infiltrare, retracție sau tumefacție.

Simptomele diferă de la o afecțiune mamară la alta, iar lipsa semnelor nu înseamnă și lipsa problemelor. Cancerul la sân nu doare decât în stadii avansate, iar prezența durerii nu înseamnă neapărat cancer. De aceea, este foarte important femeile să meargă regulat la un control. Din nefericire, în Republica Moldova, o foarte mică parte din populația feminină efectuează controale profilactice, clinice și imagistice (mamografie/ecografie). Avantajul major al controalelor profilactice este depistarea într-o fază precoce a afecțiunilor mamare, ceea ce permite tratarea acestora mult mai rapid și obținerea unui rezultat bun.” explică Dr. Simona Chilaru.

În cadrul Spitalului Repromed+ sunt utilizate protocoale de tratament naționale și internaționale pentru fiecare stadiu în parte. Astfel, fiecare pacientă beneficiază de un protocol personalizat. Echipa Repromed explică faptul că, stadiul în care este diagnosticată boală este extrem de important, deoarece diagnosticul în stadiu incipient are rezultate foarte bune, cu pierderi mici, atât financiare, cât și din punct de vedere al tratamentului oncologic, care urmează după intervenția chirurgicală.

“La Repromed sunt posibile toate investigațiile de bază care sunt aplicate atât la tumorile maligne cât și la cele benigne cum ar fi: examenul clinic și metodele imagistice de bază - ecografia, elastografia, mamografia și toate manevrele la nivelul glandei mamare precum puncția cu ac fin, biopsia cu ac gros, care ne permit efectuarea analizei citologice și morfologice cu toți indicii imunohistochimici ale tumorii.

După diagnosticarea bolii, în cadrul Spitalului Repromed+, pacienta are la dispoziție toate tipurile de intervenții chirurgicale. În cazul patologiei glandei mamare, indicațiile operatorii pot varia în funcție de extensia tumorală, de localizarea acesteia, de gradul de diferențiere tumorală (benign/malign), de vârsta pacientei, de dorința acesteia etc.

Operațiile presupun o durată redusă de spitalizare și condiții excelente pre și postoperator.
Competența medicilor și dotarea modernă a sălilor de operații, permit efectuarea oricărui tip de intervenție chirurgicală în sfera senologică:

  • tumorectomie sau biopsie excizională ;
  • mastectomie subcutanată (operații cu indicație restrânsă) cu sau fară aplicarea unimomentană a endoprotezelor mamare ;
  • mastectomie: îndepărtarea glandei mamare (operație indicată în cancerul de sân);
  • operațiile reconstructive la nivelul glandei mamare, tipul reconstrucției se apreciază individual pentru fiecare caz în parte.

De asemenea, la Repromed se efectuează intervenții pentru reconstrucția imediată sau tardivă a sânului, augmentarea mamară, care permite modelarea formei și mărimii glandelor mamare sau corectarea asimetriei sânilor.

În plus, se efectuează și aplicarea tratamentelor oncologice (chimioterapie), care sunt realizate sub atenția și supravegherea  personalului medical specializat.”, a adăugat medicul chirurg-mamolog Simona Chilaru.

Găsește puțin timp pentru tine. Vino la Repromed+ pentru un control al glandelor mamare. Doar aşa poţi afla sigur că eşti bine.

Detalii la ☎ 022 955 500

 

Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.