Clinica Repromed: Bd. Cuza Voda 29/1 Chisinau, Rep. Moldova

Spitalul Repromed +: Str. Valea Crucii 19 Chisinau, Rep. Moldova

Întreabă-ne
  • RO
  • RO
  • RU
  • ENG

Top întrebări despre operația de micșorare a stomacului

26.04.2021
855

Chirurgia bariatrică a devenit în ultimul timp alternativacea mai des folosită pentru a trata obezitatea severă dar și diabetul de tip 2. Descoperiți mai jos răspunsurile la cele mai frecvente întrebări despre operația de micșorare a stomacului.

  • Ce este chirurgia bariatrică și metabolică (chirurgia obezității)?

Obezitatea este termenul medical care definește acumularea de grăsime corporală în exces. Privită deseori ca o problemă estetică, aceasta este de fapt o boală cronică, care nu trebuie neglijată. De multe ori, dietele nu mai dau rezultate, iar kilogramele în plus nu mai sunt singura problemă, pentru că ele se însoţesc de numeroase afecţiuni, precum hipertensiunea arterială, apneea în somn, diabetul zaharat tip 2, infarctul miocardic și accidentele vasculare ischemice. Atunci, singura soluţie rămâne chirurgia bariatrică. Este tratamentul cel mai eficient, pe termen lung, în lupta cu obezitatea și complicațiile antrenate de această afecțiune.

  • Sunt un candidat pentru o intervenție bariatrică?

Dacă aveți un exces ponderal mare, dacă nu ați putut atinge și menține o greutate normală prin repetate încercări de dietă și exerciții fizice, dar mai cu seama dacă obezitatea dvs. se asociază cu probleme medicale de tipul celor menționate mai sus, atunci sunteți un candidat pentru o operație bariatrică.

  • Care sunt tipurile de intervenții bariatrice?

În dependenţă de indicile de masă corporală, sunt câteva tipuri de operaţii: gastric sleeve, banded gastric sleeve, by-pass gastric şi banded gastric bypass. Mai există şi o intervenție realizată pe cale endoscopică - balonul gastric.

Important de reţinut este că, tipul de operație potrivit fiecărui pacient este recomandat de către medic în urma unui set de investigații și analize preoperatorii.

  • Care sunt beneficiile operației de micșorare a stomacului?

Intervențiile chirurgicale bariatrice pot duce la scădere în greutate pe termen lung. Pe lângă pierderea în greutate, chirurgia obezității poate ameliora sau chiar rezolva afecțiuni apărute din cauza creșterii ponderale și a obezității, precum: afecțiuni cardiovasculare; hipertensiune arterială; sindromul de apnee în somn; diabetul zaharat tip 2 etc. Acest tip de intervenţie aduce nu doar kilograme în minus, ci şi schimbă radical viaţa spre bine.

  • Se face chirurgie bariatrică în Republica Moldova?

Fără îndoială, în Republica Moldova se face chirurgie bariatrică. Echipa multidisciplinară a Spitalului Repromed+ este capabilă să trateze cele mai complexe cazuri bariatrice. Spitalul dispune de tehnologie medicală modernă, special concepută pentru persoanele supraponderale, ceea ce dă o garanţie de succes a acestor tipuri de operaţii. Pacienții beneficiază de soluții pentru tratamentul obezității efectuate pe cale laparoscopică, datorită beneficiilor valoroase ale intervențiilor minim invazive. Astfel, datorită tehnicii inovative, acești pacienţi necesită 3-4 zile de spitalizare maxim, cu o recuperare post-operatorie foarte rapidă şi uşoară.

  • Cât se pierde în greutate în urma unei intervenții bariatrice?

Pierderea în greutate după aceste operații este impresionantă, uneori peste o sută de kilograme, scopul lor fiind de a obține o scădere ponderală substanțială și de a aduce pacientul obez la o greutate normală raportată la înălțimea proprie. Operațiile pentru obezitate sunt considerate eficiente când pacientul pierde 80-90% din excesul ponderal (numărul de kilograme în plus față de greutatea normală raportată la înălțime). Atingerea acestui nivel de eficiență este posibilă prin alegerea optima a unei proceduri chirurgicale în raport cu gradul obezității, prin efectuarea corectă a tehnicilor chirurgicale și prin respectarea de către pacient a planului nutrițional postoperator. De reţinut însă, pentru ca scăderea ponderală să fie durabilă, pacienţii trebuie să rămână fideli noului stil de viaţă ce presupune un nou comportament alimentar şi exercitiu fizic.

 

Dacă dorești să afli şi tu care sunt posibilitățile chirurgicale în vederea scăderii în greutate, programează o consultaţie GRATUITĂ cu unul dintre medicii Spitalului Repromed+ specializați în chirurgie bariatrică.

☎ 022 955 500

Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.