26/09/2019
DE LA 130, LA 82 DE KG. AFLĂ CUM A SCĂPAT DE OBEZITATE UN BĂRBAT DIN CHIŞINĂU

Lipsa unei vieți echilibrate, mesele haotice și sedentarismul sunt principalii factori care duc la apariția obezității. De cele mai multe ori, singura soluţie rămasă în cazul persoanelor care suferă de această afecţiune este cea de micşorare a stomacului. Acum, la Spitalul Repromed+, cu ajutorul chirurgiei bariatrice, pacienții pot scăpa de excesul de greutate. Acest tip de intervenţie aduce nu
doar kilograme în minus, ci şi schimbă radical viaţa spre bine.

Grigore Stoian, pacient:

„AM ÎNCEPUT SĂ-MI RIDIC MASA CORPORALĂ PE LA 25-26 DE ANI. LA VÂRSTA DE 35 DE ANI, CÂNTĂREAM DEJA 130 KG. OBEZITATEA MĂ ÎMPIEDICA SĂ MĂ BUCUR DE VIAŢĂ. AM ÎNCERCAT DIFERITE METODE DE A SLĂBI, DAR NICIUNA NU A FOST DE DURATĂ. ÎNTR-UN FINAL, VĂZÂND TRANSFORMAREA UNUI PRIETEN CARE SUFEREA DE ACEEAŞI PROBLEMĂ, AM DECIS ŞI EU SĂ APELEZ LA CHIRURGIA BARIATRICĂ, IAR CEL CARE MI-A FOST ALĂTURI ÎN ACEASTĂ LUPTĂ A FOST PROFESORUL ADRIAN HOTINEANU, DE LA REPROMED. DUPĂ CUM SE VEDE, REZULTATELE SUNT PE MĂSURA AŞTEPTĂRILOR: DE LA 130 DE KILOGRAME AM AJUNS LA 82. MI-AM REVENIT ÎN FORMĂ DUPĂ 4 LUNI DE LA INTERVENŢIE. EVIDENT CĂ AM URMAT O DIETĂ SPECIALĂ, PRECUM ŞI TOATE INDICAŢIILE PRESCRISE DE DOMNUL PROFESOR. ACUM, MĂ SIMT PERFECT, NU SIMT OBOSEALA, NU AM PROBLEME CU TENSIUNEA, CHIAR ULTIMELE INVESTIGAŢII EFECTUATE LA SPITAL ARATĂ CĂ ORGANISMUL MEU SE AFLĂ ÎNTR-O STARE PERFECTĂ. MI-AM RECUPERAT TONUSUL ŞI, CEL MAI IMPORTANT, POFTA DE VIAŢĂ.”

La fel ca și Grigore Stoian, numeroase persoane din Republica Moldova se confruntă cu supraponderabilitatea sau obezitatea. Însă, prea puțini se hotărăsc să ceară ajutorul medicilor. Chirurgia bariatrică este soluţia sigură de a slăbi pentru cei ce suferă de obezitate, dar şi de a menţine o greutate normală pe termen foarte lung, iar cel mai important poate reda calitatea vieţii.

Prof. Dr. Adrian Hotineanu, chirurg, Directorul Spitalului Repromed+:

„Obezitatea este termenul medical care definește acumularea de grăsime corporală în exces. Privită deseori ca o problemă estetică, aceasta este de fapt o boală cronică, care nu trebuie neglijată. De multe ori, dietele nu mai dau rezultate, iar kilogramele în plus nu mai sunt singura problemă, pentru că ele sunt însoţite de numeroase afecţiuni. Atunci, singura soluţie rămâne chirurgia bariatrică. În dependenţă de indicii masei corporale, sunt două tipuri de operaţii pe care le practicăm în cadrul Spitalului Repromed+:

  • Micșorarea stomacului, cunoscută și sub denumirea de gastric sleeve. Acest tip de intervenție presupune secționarea stomacului, îndepărtând o parte din volumul său. După o astfel de intervenție, pacientul va consuma alimente în cantități reduse. Senzația de sațietate se va instala mult mai rapid. Avantajul este că se elimină până la 70% din excesul ponderal și contribuie la ameliorarea afecțiunilor metabolice asociate obezității, cum ar fi diabetul zaharat, hipertensiunea arterială sau apneea de somn.
  • By-pass gastric este o procedură care presupune formarea stomacului mic și deconectarea intestinului subțire din actul de digestie, de la 1,5 metri până la 3 metri. Și în cazul by-pass-ului gastric se consumă puține alimente, iar senzația de sațietate se instalează rapid.

Spitalul Repromed+ dispune de o sală specializată de chirurgie bariatrică, dotată cu absolut tot instrumentarul necesar pentru acest tip de chirurgie: masă de operaţie pentru persoanele care suferă de obezitate, rezistentă şi la 500 de kilograme, lampă specializată, turn laparoscopic, instrumentar electric etc.

„Toate operaţiile în cadrul Spitalului Repromed+ le se fac laparoscopic, minim invaziv. De asemenea, noi colaborăm cu cele mai bune două companii de instrumentar din lume, ceea ce ne dă o garanţie de succes pentru aceste tipuri de operaţii. Astfel, datorită tehnicii inovative, noi micşorăm foarte mult durata de spitalizare. Pacienţi necesită maximum 3-4 zile de spitalizare, cu o recuperare postoperatorie foarte rapidă şi uşoară. Tipul de operație potrivit fiecărui pacient este recomandat de către medic, în urma unui set de investigații și analize preoperatorii”, adaugă Prof. Adrian Hotineanu.