04/11/2025
Endoscopia cu capsulă – o nouă eră a diagnosticului neinvaziv, acum la Repromed

În timp ce medicina mondială se digitalizează tot mai mult, în Republica Moldova are loc o premieră remarcabilă: Spitalul Repromed devine primul centru medical care introduce endoscopia cu capsulă video, o metodă revoluționară ce permite explorarea completă a tubului digestiv fără anestezie, fără disconfort și fără spitalizare.

„Capsula endoscopică reprezintă o etapă importantă în evoluția investigațiilor digestive. Pacientul înghite o mică pastilă care conține o cameră video miniaturizată, iar aceasta filmează interiorul tubului digestiv în timp ce el își continuă activitatea zilnică”, explică dr. Ecaterina Cebanu, medic gastroenterolog la Spitalul Repromed.

Capsula, de dimensiunea unei vitamine, transmite mii de imagini de înaltă rezoluție către un dispozitiv portabil purtat la brâu. În câteva ore, medicul primește o hartă detaliată a tractului digestiv, capabilă să dezvăluie leziuni invizibile pentru alte metode.

Rezultatul: un diagnostic precis, rapid și neinvaziv.

„Practic, pacientul vine dimineața, înghite capsula și își poate continua ziua în mod normal – merge la serviciu, la plimbare, conduce. După 8–12 ore, investigația se finalizează natural, după care pacientul revine pentru a preda dispozitivul de înregistrare. Toate imaginile înregistrate sunt apoi analizate de medicul specialist, care elaborează raportul final. Nu există tuburi, nu există anestezie, nu există durere”, subliniază dr. Cebanu.

Această metodă este recomandată pacienților cu anemie de cauză necunoscută, sângerări oculte, dureri abdominale persistente, suspiciune de boală Crohn sau alte afecțiuni ale intestinului subțire. De asemenea, reprezintă o opțiune excelentă pentru cei care își doresc o investigație confortabilă, sigură și fără întreruperea activității zilnice.

„Capsula endoscopică devine o soluție esențială atunci când metodele clasice – endoscopia digestivă superioară sau inferioară – nu pot vizualiza segmentele profunde ale intestinului subțire. Este o investigație de precizie, care oferă informații medicale valoroase, fără disconfort pentru pacient”, adaugă specialista.

Prin această tehnologie, Spitalul Repromed confirmă angajamentul de a aduce pacienților soluții medicale moderne, empatice și bazate pe dovezi.

„Medicina actuală nu înseamnă doar tratament, ci și confort, siguranță și acces la inovație. Prin această premieră, Repromed demonstrează că medicina de top poate fi făcută aici, acasă, la Chișinău”, afirmă dr. Ecaterina Cebanu.

Pentru pacienți, investigația nu este doar o alternativă modernă, ci o experiență complet diferită – o procedură fără durere, fără stres, cu un diagnostic de precizie și cu încrederea că sănătatea poate fi explorată elegant și sigur.

08/09/2022
TOP 5 AVANTAJE ALE ENDOSCOPIEI DIGESTIVE SUPERIOARE, LA SPITALUL REPROMED+

Endoscopia digestivă superioară, cunoscută și sub denumirea de gastroscopie reprezintă o investigație modernă, minim invazivă, folosită pentru vizualizarea și examinarea în timp real a interiorului tubului digestiv superior (esofag, stomac, duoden), fiind considerată standardul de aur în diagnosticul și tratamentul bolilor cu localizare la acest nivel . Procedura este realizată cu ajutorul unui aparat numit endoscop, dotat cu un tub subțire și flexibil, care include o cameră video ultraperformantă, un sistem de iluminare local, dar și un set de instrumente specifice pentru prelevarea țesutului, rezecție endoscopiăa, ablație. În cadrul Spitalului Repromed, experiența medicilor este completată de echipamentele de ultimă generație, astfel, oferind pacienților rezultate sigure, precise și rapide.

Endoscopia digestivă superioară se recomandă în următoarele cazuri:

  • Indiferent de vârsta pacientului, dacă sunt prezente semne de alarmă, precum:
  1. scădere ponderală inexplicabilă
  2. disfagie — dificultăți la înghițire 
  3. istoric familial de tumori digestive (adenocarcinom esofagian, gastric)
  4. vome incoercibile
  5. anemie de cauză neclară
  6. vome cu sânge sau scaun cu conținut de sânge sau melenic.
  • Alte indicații pentru efectuarea endoscopiei digestive superioare sunt:
  1. dureri în etajul superior abdominal
  2. pirozis (arsuri) perisistent sau recurent
  3. dureri retrosternale neclare în absența unei patologii cardiace
  4. ciroză hepatică (pentru a vedea dacă există varice esofagiene sau modificări la nivelul stomacului)
  5. modificări descoperite radiologic care necesită biopsie.

Ecaterina Cebanu, gastroenterolog în cadrul Spitalului Repromed+

„ENDOSCOPIA DIGESTIVĂ SUPERIOARĂ ESTE UTILIZATĂ  PENTRU A IDENTIFICA STĂRI ȘI CONDIȚII  PATOLOGICE ALE TRACTULUI DIGESTIV SUPERIOR, PRECUM: BOALA DE REFLUX GASTRO-ESOFAGIAN , STRUCTURI (INGUSTĂRI) LA NIVELUL TRACTULUI DIGESTIV SUPERIOR, VARICE ESOFAGIENE, INFLAMAȚIE SAU ULCERE, HERNIE HIATALĂ, LEZIUNILE PRODUSE DE INGESTIA ACCIDENTALĂ A UNOR SUBSTANȚE DĂUNĂTOARE, DIVERSE TIPURI DE TUMORI BENIGNE/MALIGNE ALE TRACTULUI DIGESTIV, DAR ȘI DIAGNOSTICUL ENTEROPATIEI GLUTENICE. O ALTĂ INDICAȚIE PENTRU ENDOSCOPIA DIGESTIVĂ SUPERIOARĂ ESTE CEA CU SCOP TERAPEUTIC: PENTRU A CONTROLA O HEMORAGIE DIGESTIVĂ, PRELEVAREA DE MOSTRE DE ȚESUT PENTRU BIOPSIE, ÎNDEPĂRTAREA POLIPILOR,  PENTRU A DILATA ZONELE ÎNGUSTATE, PENTRU A ÎNDEPĂRTA CORPI STRĂINI AJUNSI ACCIDENTAL ȘI PENTRU BANDAREA VARICELOR ESOFAGIENE.”

Cum are loc pregătirea pacientului pentru gastroscopie?

Pentru ca procedura să se poată desfășura în condiții normale, este necesar ca stomacul pacientului să fie gol. Astfel, este indicat să nu mănânce sau să bea lichide cu 6-8 ore înainte de investigație. În plus, trebuie stopată administrarea  preparatelor care conțin fier, cărbune , bismut. Pacienții în tratament cu anticoagulante (Trombostop, Plavix, Trombex, Aspirină,  Xerelto, etc.) vor discuta cu medicul cardiolog cu 5 zile înainte de investigatie. În timpul procedurii, ochelarii și protezele dentare mobile vor fi îndepărtate.

„Pentru a evita potențialul disconfort al pacientului, recomandăm efectuarea endoscopiei digestive superioare cu sedare intravenoasă, fapt ce va induce un  somn de scurtă durată. Singurul dezavantaj este că pacientul nu va putea conduce automobilul în acea zi, fiind necesară prezența unui însoțitor.După examinare, pacientul rămâne în salonul de așteptare pentru 120 de minute. De asemenea, este recomandată evitarea semnării unor acte sau amânarea unor hotărâri importante. Dacă în timpul procedurii au fost efectuate anumite manevre diagnostice sau terapeutice endoscopice, ca prelevarea de biopsii, rezecție endoscopică sau bandare, se recomandă de a evita consumul alimentelor și băuturilor fierbinți în urmatoarele 24 de ore. După procedură, este posibil ca pacientul să simtă, la nivelul faringelui, un ușor disconfort sau durere pentru restul zilei și va eructa. Acest disconfort va trece de la sine și nu necesită tratament. Medicul care a efectuat endoscopia va furniza informațiile despre rezultatul procedurii”, adaugă Dr. Cebanu.

Dacă alegi să faci endoscopia digestivă superioară la Spitalul Repromed, vei beneficia de următoarele avantaje:

  • Precizie înaltă a diagnosticului – tehnologia avansată, în combinație cu profesionalismul medicilor, permite efectuarea procedurilor cu mare precizie și timp minim de execuție.
  • Examinare minim invazivă – procedura este realizată fără incizii la nivelul tegumentelor.
  • Posibilitatea de efectuare a manevrelor terapeutice — medicul poate îndepărta țesuturile lezate depistate, astfel, înlocuind intervenția chirurgicală.
  • Confort în timpul investigației – intervențiile endoscopice sunt realizate fie cu analgosedare superficială sau cu sedare profundă (până la anestezie generală) pentru a asigura pacientului un confort maxim.

În funcție de gradul de complexitate, endoscopia digestivă superioară poate avea o durată de minim 7 minute, timp necesar pentru evaluarea tuturor segmentelor digestive superioare. În general, este o procedură sigură. În cazuri foarte rare, pot apărea anumite complicații precum: sângerări minore, infecții sau perforație. De regulă, aceste riscuri cresc la pacienții vârstnici, cu patologii asociate sau când este vorba despre o manevră terapeutică.

Ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi! Dacă te confrunți cu anumite simptome, nu ezita să te adresezi cât mai curând la medic. Depistate la timp, chiar și cele mai grave boli se tratează! Pentru a face o programare, apelează 022 955 500.