Chirurgie endocrină

Departamentul de Chirurgie Endocrină din cadrul Spitalului Repromed+ se ocupă de tratamentul chirurgical al bolilor endocrine. Medicii specialiști endocrinologi și chirurgi endocrini fac echipă comună pentru a oferi pacienților cu afecțiuni specifice cele mai bune soluții terapeutice.

Una dintre intervențiile disponibile este timectomia sau extirparea chirurgicală a timusului, indicată pentru anumiți pacienți diagnosticați cu boala mistenia gravis. Scopul operației este de a ameliora afecțiunea, ducând chiar la remisie completă. Iar pentru pacienții diagnosticați cu tumori ale glandelor adrenale sunt disponibile două modalități de operare: deschis și laporoscopic.

În cazul glandei tiroide, există câteva tipuri de intervenții chirurgicale:

  • Lobectomia tiroidiană constă în rezecția unui lob tiroidian sau a unei jumătăți de glandă tiroidă și este efectuată cu scopul de a obține un diagnostic ferm, privind prezența sau absența unui cancer tiroidian.
  • În cazul tiroidectomiei totale, este îndepărtat întregul țesut tiroidian.
  • Iar chirurgia glandelor paratiroide presupune exploatarea bilaterală a gâtului, în care chirurgul identifică toate cele patru glande paratiroide, determinând care este glanda afectată, în funcție de dimensiunile și aspectul acestora.
  • Însă, deoarece în 80% din cazuri, doar una din glande este afectată, are loc identificarea acesteia preoperator, fapt care permite o abordare mai puțin invazivă, cum este paratiroidectomia țintită.