În luna ianuarie, Spitalul Multidisciplinar Repromed+ a marcat 5 ani de activitate, perioadă în care a fost alături de populația din Republica Moldova, cei din diasporă, dar și de persoanele de alte naționalități, oferind servicii medicale de calitate superioară. Timp de 5 ani, zeci de mii de pacienți au beneficiat de consultațiile medicilor înalt calificați, din specialități precum: ginecologie, gastroenterologie, cardiologie, urologie, hepatologie, mamologie, proctologie, neurologie, pediatrie, oftalmologie, ORL, endocrinologie și pneumologie. Totodată, au fost efectuate zeci de mii de investigații imagistice, inclusiv ultrasonografie de ultimă generație, radiografie, mamografie, Rezonanță Magnetică Nucleară, Tomografie Computerizată, Colonoscopie și Endoscopie. Toate, cu ajutorul unor echipamente moderne, ce asigură rapiditate, comoditate și diagnostic corect. Pe de altă parte, au fost realizate cu succes zeci de mii de intervenții chirurgicale, atât prin abord deschis, cât și prin metoda laparoscopică, tratând pacienți diagnosticați cu diverse afecțiuni, tumori sau obezitate. Iar la Maternitatea Repromed, în cei 5 ani, au venit pe lume mii de bebeluși sănătoși. Ginecologii-obstetricieni Dr. Vadim Scarlat, Dr. Elena Parpauț și Dr. Natalia Burgoci, împreună cu echipa medicală, au fost alături de proaspetele mame, pentru a le oferi nașteri în condiții de maximă siguranță.
Prof. Adrian Hotineanu, Director al Spitalului Multidisciplinar Repromed+, chirurg: „Pe parcursul celor 5 ani de activitate, viziunea Spitalului Repromed a fost de a se poziționa drept lider în oferirea unor servicii medicale de un nivel înalt, de maxim profesionalism și eficiență, bazându-ne pe specialiști de valoare din Republica Moldova. Am avut și avem misiunea de a oferi siguranță, încredere, grijă, atenție, confort și, cel mai important – SĂNĂTATE! Ne bucurăm că în cei 5 ani, am reușit să demonstrăm calitate și inovație, empatie și respect, responsabilitate și dedicare – valori bine înrădăcinate la Repromed. Sunt 5 ani în care facem diferența. În calitate de chirurg și director al spitalului, am fost în centrul eforturilor noastre de a redefini standardele medicale din Moldova. Vă mulțumim pentru încredere și pentru că alegeți să mergeți alături de noi în călătoria despre și pentru sănătate. Cu optimism, privim către viitorul anului 2024, anticipând provocări și succese.”
În anul 2024, Spitalul Repromed își propune să continue să ofere servicii medicale de top pentru populația Republicii Moldova, dar și pentru cei din diasporă, angajându-se să:
- Dezvolte și diversifice gama de servicii, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor comunității;
- Investească în tehnologii medicale noi, pentru a propune cele mai avansate metode de diagnostic și tratament disponibile pe piață;
- Consolideze parteneriatele cu profesioniști din domeniul medical și organizații asociate, pentru a avea parte de o colaborare eficientă și pentru a rămâne la vârful inovației în domeniul medical;
- Promoveze dezvoltarea profesională a personalului medical, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente descoperiri;
- Se implice activ în comunicarea cu pacienții, oferind programe educaționale și evenimente, pentru a promova sănătatea și binele general.
Prin aceste angajamente, Spitalul Repromed rămâne ferm ancorat în misiunea sa de a oferi îngrijire medicală de încredere și de a aduce contribuții semnificative la sănătatea și fericirea pacienților săi. Iar asta, în primul rând cu ajutorul unei echipe medicale formate din specialiști cu zeci de ani experiență în domeniu, care au reușit, pe parcursul carierei, să trateze zeci de mii de pacienți, să ofere speranță, sprijin, recomandări importante, cu multă dedicare și profesionalism.
Iată doar câteva dintre recenziile celor care au ieșit sănătoși de la Repromed:
„Până a veni la Spitalul Repromed, am apelat la diverși nutriționiști, însă metodele consevative de a slăbi nu au dat prea mari roade. Așa că singura opțiune care îmi rămânea pentru a pierde din greutate a fost operația bariatrică. După doar jumătate de an, am reușit să dau jos 56 de kilograme – un rezultat care m-a bucurat foarte mult. Sigur că atunci când am aflat că trebuie să trec printr-o astfel de intervenție, mi-a fost puțin teamă de cum va reacționa organismul meu, însă am înțeles că doar așa îmi pot continua viața pe propriile picioare. Eram foarte motivat să obțin un rezultat de succes. Probabil și din acest motiv, recuperarea nu a fost una dificilă. Am respectat cu strictețe toate recomandările medicilor, iar astăzi mă simt foarte bine. Sunt un om activ, muncesc, mă bucur de copii și nepoți. De fapt, pot spune că trăiesc o cu totul altă viață. Le sunt extrem de recunoscător tuturor medicilor cu care am colaborat, mai ales chirurgilor Dr. Adrian Hotineanu și Dr. Dumitru Cazacu, cei care au efectuat intervenția de micșorare a stomacului. Le doresc sănătate și putere, pentru a ajuta încă mulți pacienți și a le oferi o nouă șansă la viață”, spune Anatolie.
„Primele simptome au apărut acum 8 ani, dar, din frică și rușine, am ales să le suport, optând pentru tratamente locale simple. Asta până în momentul în care durerile au devenit insuportabile și niciun medicament nu mai era eficient. În ultimă fază, nici nu mai puteam lucra. Deci, hemoroizii mi-au afectat foarte mult viața de zi cu zi. Atunci am înțeles că singura soluție este să fiu operat. M-am informat și am aflat despre intervențiile minim invazive cu laser, care au multiple beneficii în comparație cu operațiile clasice, unde recuperarea este foarte complicată și de lungă durată. Din anumite recomandări, am decis să vin la Domnul Eugen Purice, chirurg coloproctolog. În cadrul primei consultații, mi-a oferit toate informațiile necesare și m-a asigurat că totul va fi bine. Așa că am decis să fac intervenția. A doua zi după operația cu laser puteam merge deja. Sigur că au mai existat mici dureri, dar suportabile. Îi mulțumesc Domnului Doctor pentru profesionalism și receptivitate. Mă bucur că am făcut această alegere și, astfel, am reușit să scap de problema care îmi crea un disconfort enorm. Doar cei care trec prin asta știu cât este de greu. Iar sfatul meu pentru toată lumea este să se adreseze la medic, fără jenă, dacă observă unele simptome. Și asta pentru că netratate la timp, aceste afecțiuni pot avea o evoluție extrem de negativă”, menționează Mihail.
„Inițial, durerile nu erau foarte pronunțate și credeam că vor trece de la sine. Între timp, simptomele s-au agravat și am zis că trebuie să fac neapărat o consultație medicală. În urma investigațiilor, s-a depistat că am un fibrom uterin de dimensiuni foarte mari, iar afecțiunea este într-un stadiu avansat și este necesar să fiu operată. Am ales să mă adresez la Domnul Vadim Scarlat datorită recomandărilor primite. Deși aveam emoții foarte mari referitor la intervenția chirurgicală, Dumnealui m-a încurajat și m-a asigurat că vom obține un rezultat bun. Mă bucur că, în urma operației, mi-a fost păstrat uterul, chiar dacă exista riscul să fie extras. Îi mulțumesc întregii echipe Repromed”, relatează Elena.
„M-am adresat la medicul mamolog, pentru că de ceva timp mă confruntam cu dureri la sânul stâng. După ce am efectuat un USG, s-a stabilit că am fibroadenom. Doamna Sochircă mi-a recomandat să fie înlăturat chirurgical, iar la scurt timp am fost operată. Aici, la Repromed, am avut parte de servicii medicale de cea mai înaltă calitate și o echipă profesionistă, săritoare la nevoie, care m-a ajutat și mi-a fost alături în orice moment, cu multă grijă și atenție. Mă bucur că m-am adresat la timp și, astfel, am evitat complicațiile ce puteau să apară. Acum, sunt bine, fapt pentru care îi mulțumesc doamnei Sochircă și echipei medicale”, spune Tatiana. Întreaga echipă Repromed își exprimă recunoștința pentru încrederea acordată de fiecare persoană ce alege serviciile medicale de aici, indiferent că este vorba despre o consultație, investigație sau intervenție chirurgicală, și îndeamnă populația să se adreseze la un specialist încă de la apariția primelor simptome, așa cum chiar și cele mai grave patologii pot fi tratate dacă sunt depistate la timp!