În perioada 20–21 martie 2026, Spitalul Repromed din Chișinău a găzduit un eveniment medical de referință pentru comunitatea medicală din Republica Moldova: cursul internațional „Multidisciplinary and Multiparametric Ultrasound of the Head and Neck”, organizat în cadrul WFUMB COE Chișinău – Centrul de Excelență al Federației Mondiale de Ultrasonografie și cu suportul USMF ”Nicolae Testemițanu”.
Timp de două zile, medici imagiști, endocrinologi, angiologi și alți specialiști au participat la un program intensiv de formare, care a combinat partea teoretică cu aplicații practice, punând accent pe una dintre cele mai dinamice și în continuă evoluție metode de diagnostic: ecografia.
Evenimentul a reunit experți internaționali și regionali, printre care Dr. Boris Brkljačić (Croația) și Dr. Manuela Lenghel (România), alături de specialiști din Republica Moldova, într-un format interdisciplinar rar întâlnit la nivel local.
„Sunt foarte bucuros că am fost prezent la această întâlnire organizată de Centrul Educațional al Federației Mondiale de Ultrasonografie din Moldova. Mă bucur că au fost atât de mulți participanți și că nivelul prezentărilor a fost foarte înalt”, a declarat Dr. Boris Brkljačić.
Cursul a abordat o perspectivă complexă asupra patologiilor din regiunea capului și gâtului, incluzând evaluarea tiroidei, paratiroidelor, ganglionilor limfatici, glandelor salivare și a sistemului vascular. Accentul a fost pus pe utilizarea ecografiei în mod multiparametric – o abordare care presupune integrarea mai multor tehnici imagistice și informații pentru a ajunge la un diagnostic cât mai precis.
„Scopul principal a fost îmbinarea cunoștințelor teoretice cu deprinderile practice. Am încercat o evaluare complexă, multidisciplinară și multiparametrică a patologiei gâtului – de la glanda tiroidă, țesuturi moi până la vase cervicale”, a explicat Dr. Sergiu Puiu, coordonatorul evenimentului.
Această abordare reflectă o schimbare importantă în medicina modernă, în care un diagnostic precis este rezultatul unei abordări ultrasonografice multiparametrice (ecografie convențională, Doppler, elastografie și ultrasonografie cu substanță de contrast) în context clinic și de laborator.
„Examinarea ultrasonografică este, prin excelență, o activitate practică. Trebuie să ai pacientul în față, să știi să obții o imagine corectă și să o interpretezi în contextul clinic. Asta este esențial”, a adăugat Dr. Puiu.
Un element definitoriu al cursului a fost componenta „hands-on”, unde participanții au lucrat direct cu echipamentele, sub îndrumarea lectorilor. Într-un domeniu în care tehnologia evoluează rapid, abilitatea de a utiliza corect aparatura devine la fel de importantă ca și cunoștințele teoretice.
„Ecografia este în plină ascensiune. Avem echipamente care oferă rezoluții extraordinare, dar este esențial să știm cum să le folosim și cum să le corelăm cu starea pacientului”, a menționat Dr. Sergiu Puiu.
Evenimentul a fost construit ca un dialog între specialități, nu doar ca o serie de prezentări. Medici imagiști și clinicieni au discutat cazuri, au analizat limitele și capcanele diagnosticului și au subliniat importanța colaborării interdisciplinare.
„Evenimentul a fost unul interdisciplinar. Discuțiile au fost interactive și utile atât pentru endocrinologi, cât și pentru medicii imagiști care practică ecografia”, a spus Dr. Carolina Țâmbală.
În cadrul prezentării sale, medicul imagist a abordat evaluarea arterelor vertebrale – o zonă complexă, în care pot apărea atât erori de supra-diagnostic, cât și omisiuni cu impact major asupra pacientului.
Componenta practică a cursului a fost susținută cu echipamente Philips EPIQ Elite, utilizat în sesiunile hands-on. Sistemul Philips EPIQ Elite este recunoscut pentru performanța sa în evaluarea structurilor vasculare, oferind o rezoluție foarte bună în examinările Doppler și posibilitatea de analiză detaliată a fluxurilor sanguine, inclusiv în vase de calibru mic sau în zone anatomice dificile. Tehnologiile avansate de Doppler color și spectral permit o evaluare precisă a hemodinamicii, facilitând identificarea stenozelor, a variațiilor de flux sau a modificărilor subtile care pot avea relevanță clinică.
În contextul patologiilor capului și gâtului, utilizarea unui astfel de echipament este esențială pentru examinarea arterelor carotide și vertebrale, unde acuratețea măsurătorilor și calitatea imaginii pot influența direct conduita medicală. Sistemul permite, de asemenea, integrarea elastografiei și a ultrasonografiei cu substanță de contrast, contribuind la o evaluare multiparametrică, în care informația structurală și cea funcțională sunt corelate într-un mod coerent.
Prin aceste capabilități, Philips EPIQ Elite nu este doar un instrument de vizualizare, ci un suport real în procesul decizional, oferind medicului informații detaliate care pot ghida atât diagnosticul, cât și monitorizarea evoluției pacientului. Utilizarea directă a echipamentului în cadrul sesiunilor practice a permis participanților să înțeleagă mai bine nu doar funcționalitățile tehnice, ci și modul în care acestea pot fi integrate eficient în practica clinică zilnică.
Reprezentanții Philips au fost prezenți în cadrul evenimentului, asigurând suport tehnic și oferind informații despre capabilitățile avansate ale platformei, în special în ceea ce privește imagistica de înaltă rezoluție și integrarea tehnologiilor multiparametrice. Utilizarea acestui tip de echipament a permis participanților să aplice direct conceptele discutate și să înțeleagă mai bine rolul tehnologiei în obținerea unui diagnostic precis.
Dincolo de tehnică, mesajul central al evenimentului a fost unul simplu: diagnosticul corect înseamnă conduitacorectă pentru pacient, unde ultrasonografia reprezintă continuarea gândirii clinice a specialistului.
„Medicina este un detectiv. În direcția în care începe analiza, în acea parte merg toate descoperirile”, a punctat Dr. Țâmbală.
Participarea specialiștilor din România și Croația confirmă faptul că medicina din Republica Moldova este conectată la rețelele europene de educație și schimb de experiență.
„Există o colaborare foarte strânsă între școala română de ecografie și cea din Republica Moldova. Este o relație care s-a menținut în timp și care aduce beneficii reale în practica medicală”, a declarat Dr. Manuela Lenghel.
Pentru participanți, cursul a reprezentat atât o actualizare a cunoștințelor, cât și o oportunitate de a învăța tehnici noi, aplicabile imediat în practica zilnică.
„Orice participare la un astfel de curs aduce informații noi, pe care le vom aplica în activitatea noastră. În final, cel care trebuie să aibă de câștigat este pacientul”, a subliniat Dr. Lenghel.
Organizarea acestui eveniment la Spitalul Repromed marchează un pas important în dezvoltarea educației medicale continue în Republica Moldova și consolidează poziția instituției ca platformă pentru formare profesională la standarde internaționale.


