26/05/2020
125 DE KG LA DOAR 32 DE ANI. „AM OBOSIT SĂ FIU OBEZĂ. PLÂNG ŞI NU MĂ IUBESC. ULTIMA SPERANŢĂ ESTE MICŞORAREA STOMACULUI”

Problemele hormonale, stresul emoţional, sedentarismul şi mesele luate haotic au făcut-o pe Iulia Ciurpinova să cântărească peste 125 de kg la doar 32 de ani. După ce s-a luptat ani în şir cu obezitatea şi a încercat zeci de diete, şi-a pus ultima speranţă în bisturiu. S-a lăsat pe mâinile chirurgilor de la Spitalul Repromed+ şi au ales împreună operaţia de micşorare de stomac.

Iulia, pacientă

„Mă numesc Iulia, am 32 de ani şi locuiesc în oraşul Taraclia, la sudul Moldovei. Aveam 1 an şi cinci luni când am fost muşcată de un câine. Am suferit câteva intervenţii chirurgicale, iar ulterior am început să am probleme cu greutatea. Până la sarcină, cântăream 105 kilograme. Aveam 19 ani.”

Pe parcursul investigaţiilor, specialiştii au găsit mai multe cauze atât hormonale, cât şi psiho-emoţionale, care au dus la acutizarea problemelor Iuliei legate de kilogramele în plus.

„Eu pot să nu mânânc o zi întreagă, am şi un job sedentar, însă seara, când ajung acasă, mănânc tot ce îmi cade sub mână. Mănânc şi mă culc. Observ uneori că semenii fiului meu fac glume pe seama mea. Eu arăt că nu mă afectează. El la fel se străduie să nu ia în seamă. Totuşi, s-a întâmplat o dată să-i spună mamei mele, în prezenţa mea, că îi este plictisitor să trăiască cu mine pentru că nu merg la plimbări. Toate mamele sunt slăbuţe, îi însoţesc peste tot pe copiii lor. În februarie anul trecut am dat jos 11 kilograme. Făceam sport, m-am tonifiat binişor, dar cum am renunţat la modul sănătos de alimentaţie, am acumulat 20 de kilograme. Alimentaţia sănătoasă ajută, dar trebuie să ţii cont de ea toată viaţa. Eu sunt un om care nu rezistă ispitelor culinare. De aceea, am decis să fac această intervenţie de micşorare de stomac”, povestește pacienta.

În cazul Iuliei, medicii au ales metoda de micșorare a stomacului, cunoscută și sub denumirea de gastric sleeve. Acest tip de intervenție presupune secționarea stomacului, îndepărtând o parte din volumul său. După o astfel de operaţie, pacienta va consuma alimente în cantități reduse. Senzația de sațietate se va instala mult mai rapid. Avantajul este că se elimină excesul ponderal, în acest fel, contribuind la ameliorarea afecțiunilor metabolice asociate obezității.

Primele rezultate nu s-au lăsat mult aşteptate.

„La aproximativ o lună după operaţie deja am dat jos 15 kilograme, mă mişc mai uşor şi nu mă sufoc ca înainte. Greutatea la care vreau să ajung este 70-75 kg. Mănânc aproape de toate, nu pot spune că mă limitez în ceva. Cel mai important este că mănânc puţin. Fac şi activitate fizică, dar încetişor şi câte puţin”, a subliniat Iulia.

La fel ca și Iulia Ciurpinova, numeroase persoane din Republica Moldova se confruntă cu supraponderabilitate sau obezitate. Însă, prea puțini se hotărăsc să ceară ajutorul medicilor. Chirurgia bariatrică este soluţia sigură de a slăbi pentru cei ce suferă de obezitate şi de a menţine o greutate normală pe termen foarte lung, iar cel mai important poate reda calitatea vieţii.

Prof. Dr. Adrian Hotineanu, chirurg, Directorul Spitalului Repromed+:

„Chirurgia bariatrică a căpătat avânt în ultimii ani datorită rezultatelor extraordinare pe care le are asupra pacientului atât în ceea ce privește scăderea ponderală, cât și în ceea ce ţine de ameliorarea până la remiterea afecţiunilor asociate obezității precum diabetul de tip 2, tensiunea arterială crescută, bolile de inimă etc. Această intervenţie chirurgicală schimbă radical modul de viață al pacienților, într-unul mult mai sănătos. În dependenţă de indicile de masă corporală, sunt câteva tipuri de operaţii pe care le practicăm la Repromed+: gastric sleeve, banded gastric sleeve, by-pass gastric şi banded gastric bypass. Mai există şi o intervenție realizată pe cale endoscopică – balonul gastric.

Important de reţinut este că, tipul de operație potrivit fiecărui pacient este recomandat de către medic în urma unui set de investigații și analize preoperatorii.

„Echipa multidisciplinară a Spitalului Repromed+ este capabilă să trateze cele mai complexe cazuri bariatrice. Dispunem de tehnologie medicală modernă, special concepută pentru persoanele supraponderale, ceea ce ne dă o garanţie de succes a acestor tipuri de operaţii. Oferim pacienților soluții pentru tratamentul obezității efectuate pe cale laparoscopică, datorită beneficiilor valoroase ale intervențiilor minim invazive. Astfel, datorită tehnicii inovative, noi micşorăm foarte mult durata de spitalizare. Aceşti pacienţi necesită 3-4 zile de spitalizare maximum, cu o recuperare post-operatorie foarte rapidă şi uşoară”, adaugă Prof. Hotinenau.