03/01/2020
ECOGRAFIA CU SUBSTANŢĂ DE CONTRAST, EFECTUATĂ ÎN PREMIERĂ ÎN MOLDOVA, LA SPITALUL REPROMED+

La Chişinău a avut loc conferinţa ştiinţifico-practică, cu genericul „Zilele gastroenterologiei clujene”. În cea de-a doua zi a evenimentului, care s-a desfăşurat la Spitalul Repromed+, a fost prezentat și un master-class referitor la ecografia cu substanţă de contrast. Astfel, profesorul român Radu Badea, împreună cu Dr. Alic Cotoneț, chirurg-endoscopist, Spitalul Repromed+, au efectuat ecografii cu contrast la zece pacienţi cu formaţiuni de volum în ficat, examinarea respectivă fiind una esenţială în diferenţierea naturii benigne sau maligne a acestora.

Ecografia cu substanţă de contrast (CEUS – „contrast enhanced ultrasonography”) este o investigație ecografică în care, prin administrarea intravenoasă a unui agent de contrast ecografic, se obține o mai bună vizualizare a vaselor de sânge, inclusiv a celor cu dimensiuni foarte mici sau cu flux sangvin foarte lent, ce nu pot fi investigate prin tehnici ecografice clasice în tumori primare și metastatice de ficat.

Dr. Alic Cotoneț, chirurg-endoscopist, Spitalul Repromed+:

„Am rămas profund emoționat când am constatat rezultatele mai mult decât satisfăcătoare a noii metode de tratament a tumorilor hepatice. Ablația cu microunde, într-adevăr, este o metodă de elecție și foarte productivă în acest sens. Ultrasonografia cu substanță de contrast realizată de către personalitatea notorie, Prof. Radu Ion Badea, demonstrează elocvent că formațiunile supuse ablației cu 6 săptămâni anterior prezintă lipsă absolută de vascularizare. Acest fapt indică cert rezultate foarte bune.”

Ecografia cu substanţă de contrast este o metodă neinvazivă, neiradiantă şi foarte bine tolerată de organism. Prin această metodă se pot vizualiza și caracteriza mult mai bine structurile anatomice, în comparație cu ecografia clasică, și se poate realiza mai ușor diferențierea între caracterul malign și cel benign în cazul diferitelor tumori de la nivelul organelor investigate.

Care sunt indicațiile ecografiei cu substanță de contrast?

Această metodă este utilizată, în primul rând, pentru detectarea și caracterizarea tumorilor de la nivelul organelor interne (ficat, pancreas, splină, rinichi, uter, ovare, vezica urinară, prostată, sân, tiroidă, etc.). Totodată, contribuie la caracterizarea naturii nodulilor și a blocurilor limfoganglionare. Totodată, este o metodă folosită cu succes în aprecierea eficienței tratamentului emboligen (ficat – pentru tumori, uter – pentru fibroame) și antitumoral.

Repromed+ este unicul spital din Republica Moldova în care se poate face ecografia cu substanţă de contrast.

Spitalul Repromed+ reprezintă un centru avansat de tehnologie medicală, bazat pe echipamentele Philips de ultimă generaţie cu ajutorul cărora sunt efectuate multiple investigaţii noi, pentru o diagnosticare precisă şi îngrijire corespunzătoare a pacienţilor.