26/10/2022
DUPĂ CE A OBȚINUT O SARCINĂ CU AJUTORUL FERTILIZĂRII IN VITRO, A REUȘIT SĂ CONCEAPĂ ȘI PE CALE NATURALĂ. PACIENTĂ: „MINUNILE EXISTĂ. TREBUIE DOAR SĂ CREDEM ÎN ELE”

Cristina Bodrug are 34 de ani și este mămică a doi copilași – o fetiță concepută prin metoda de fertilizare in vitro și un băiețel apărut pe cale naturală, la distanță de doar doi ani. În anul 2014, s-a confruntat cu primele simptome ale infertilității, iar după o serie de investigații care nu s-au soldat cu un diagnostic exact, femeia a ales să se adreseze la Centrul Medical Repromed, specializat în reproducerea umană asistată, acolo unde i s-au oferit soluțiile necesare și rezultatul mult așteptat.

„Experiența mea în cadrul Centrului Medical Repromed începe în anul 2014-2015, când am venit pentru a afla cauzele incapacității de a concepe un copil. De fapt, totul a pornit de la o sarcină oprită în evoluție, în urma căreia au urmat nenumărate analize și investigații. Deci, o perioadă deloc ușoară, care nici măcar nu s-a încheiat cu un diagnostic exact (după spusele medicilor, atât eu, cât și soțul eram sănătoși). Când am ajuns la Repromed, aveam deja un set destul de mare de teste. Aici, am venit cu un scop clar și anume de a efectua procedura de „mini FIV” – un program de fertilizare in vitro cu o durată mai scurtă. Zis și făcut! La o lună distanță, am inițiat tratamentul, iar în urma acestuia am obținut doi embrioni care au fost transferați, însă doar unul s-a dezvoltat mai departe.

Atunci, aveam 27 de ani. La 12 zile după transferul embrionar, mi s-a recomandat să fac testul de sânge HCG, care confirmă sau infirmă prezența unei sarcini. Țin minte și acum emoțiile pe care le aveam până a vedea rezultatul. Priveam în telefon cu o frică enormă, iar atunci când am văzut indicele 270 eram în culmea fericirii – plângeam și râdeam în același timp. Sunt emoții de nedescris în momentul în care îți dai seama că… ai reușit”, povestește Cristina.

La 39 de săptămâni a venit pe lume Sofia noastră!

„După obținerea sarcinii, a urmat monitorizarea. La 7 săptămâni, am văzut pentru prima dată inimioara bebelușului și atunci am înțeles că dorința mea cea mare se va îndeplini în curând. Nu cred că voi uita vreodată ziua în care am văzut acele bătăi ale inimii pe monitorul aparatului de USG. Până la 13 săptămâni, mi-am monitorizat sarcina la Doamna Rodica Certan-Bejan, iar ulterior la Domnul Feodosie Bejan, ambii medici imagiști în cadrul Centrului Medical Repromed, de un profesionalism necontestat.

Am avut o naștere ușoară. Pe 23 martie 2016 mi-am adus pe lume fetița – un eveniment pentru care am luptat cu toată ființa mea. Iar la doi ani după nașterea ei, am rămas din nou însărcinată, doar că de această dată pe cale naturală. A fost o sarcină neașteptată, așa cum nu mai credeam că voi putea concepe un copil. Pentru că am rămas extrem de mulțumită de calitatea serviciilor Repromed, am ales să-mi monitorizez și cea de-a doua sarcină aici. Și cred că am luat cea mai bună decizie”, adaugă femeia.

Fertilizarea in vitro reprezintă o șansă enormă de a obține acel ghemuleț de fericire visat…

„Cu siguranță, există persoane sceptice atunci când vine vorba despre fertilizarea in vitro. Eu am un singur sfat – informați-vă! Informați-vă din surse sigure și veridice, studiați și încercați să pătrundeți în esență. Este important ca viitorii părinți să cunoască totul despre această procedură. Doar așa vor înțelege că nu este nimic anormal. Eu am studiat orice analiză indicată de medic, pentru a-mi da seama care este scopul acesteia și ce rezultat îmi va oferi. În acest mod am trecut prin toate etapele fertilizării in vitro.

Există numeroase mituri despre FIV. Unul dintre ele este că bebelușii concepuți astfel vor crește copii diferiți de restul semenilor – cât se poate de fals. Eu am doi copii, unul conceput pe cale artificială, iar cel de-al doilea pe cale naturală și pot spune cu certitudine că nu este absolut nicio diferență între ei. Ambii sunt minunați! Trăim în secolul XXI, iar medicina evoluează în fiecare zi. Tot ce trebuie să facem este să o folosim în favoarea noastră și să profităm de performanța noilor tehnologii. Minunile există. Credeți în ele!”

În urma experienței de fertilizare in vitro efectuată la Centrul Medical Repromed, Cristina Bodrug ar avea și câteva sfaturi pentru cuplurile care se află într-o situație similară:

„Le-aș recomanda să nu transforme obținerea unei sarcini într-o obsesie. Este necesar să gândească pozitiv și, fără a se panica, să analizeze toate aspectele, împreună cu medicul. Totodată, să evite informațiile eronate din spațiul virtual. Până la urmă, fiecare dintre noi este diferit, reacționează diferit la medicamente, la diverse tratamente. Însă, atunci când avem un scop bine stabilit, tot ce mai avem de făcut este să ascultăm sfaturile medicale și să le urmăm. Și, niciodată să nu pierdem speranța. Deși eram pregătită și de un rezultat negativ, am rămas mereu cu ideea că este mai bine să încerc decât să regret ulterior.

Iar pe viitorii tătici, aș vrea să-i îndemn să-și încurajeze partenerele și să le fie mereu alături. În această perioadă, femeia are nevoie de susținere maximă. Doar prin implicarea ambilor, se poate obține un rezultat dorit. Este bine ca și bărbatul să se informeze. Astfel, viitoarea mamă va fi mult mai încrezută în forțele proprii și va trece mult mai ușor prin tratament, dar așteptarea rezultatului, timp în care este bine să continue rutina zilnică.

Eu îi mulțumesc soțului și îi sunt recunoscătoare pentru faptul că, atunci, a fost umărul meu de nădejde. Am fost împreună la orice analiză, la orice consultație și investigație. Asta mi-a dat aripi să merg înainte cu fruntea sus.”

În luna octombrie, Centrul Medical Repromed marchează 10 ani de activitate, deceniu în care a înregistrat:

  • Peste 8100 de fertilizări in vitro
  • Dintre care 25% efectuate de cupluri din diverse colțuri ale lumii
  • 4000 de sarcini obținute cu ajutorul FIV
  • O rată de succes de peste 48%
  • 3000 de nașteri.

În cazul în care după un an de rapoarte sexuale neprotejate (minim două pe săptămână) nu obțineți o sarcină, este cazul să vă adresați unui specialist în domeniu. Fiți siguri, la Centrul Medical Repromed veți avea parte de o abordare personalizată și servicii medicale de cea mai înaltă calitate.

Pentru a face o programare, apelați 022 263 888 sau accesați www.repromed.md.

25
oct.
DE 10 ANI, ÎNVINGEM INFERTILITATEA, LA CENTRUL MEDICAL REPROMED!
V-ați întrebat vreodată câte cupluri din Republica Moldova se confruntă cu probleme de fertilitate? Potrivit datelor statistice oficiale, este vorba despre aproximativ 25%. De fapt, infertilitatea este considerată o boală a secolului XXI și este tot mai prezentă în întreaga lume. La nivel mondial, fiecare al șaselea cuplu se confruntă cu incapacitatea de a concepe […]
08
sept.
TOP 5 AVANTAJE ALE ENDOSCOPIEI DIGESTIVE SUPERIOARE, LA SPITALUL REPROMED+
Endoscopia digestivă superioară, cunoscută și sub denumirea de gastroscopie reprezintă o investigație modernă, minim invazivă, folosită pentru vizualizarea și examinarea în timp real a interiorului tubului digestiv superior (esofag, stomac, duoden), fiind considerată standardul de aur în diagnosticul și tratamentul bolilor cu localizare la acest nivel . Procedura este realizată cu ajutorul unui aparat numit […]
14
feb.
ÎNVINGE OBEZITATEA, LA REPROMED! CUM POȚI BENEFICIA DE O CONSULTAȚIE GRATUITĂ
Obezitatea reprezintă o problemă majoră de sănătate a societății moderne. Vorbim despre oafecțiune complexă, multifactorială, care, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, a atinsniveluri periculoase și continuă să crească. Estimările efectuate de OMS, arată că boala cronicăva afecta, până în anul 2025, peste 50% din populația lumii. Există multiple cauze ale obezității,începând cu moștenirea genetică și […]